Arhiepiscopul Teodosie este urmărit penal de procurorii DNA, începând de marți, pentru săvârșirea unor fapte de corupție.
Potrivit DNA, „în iulie 2023, suspectul Petrescu Teodosie ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.
La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a transmis următorul mesaj: „Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”.