Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad au anunțat, marți, că au făcut lumină în cazul interlopului împușcat luni dimineața.

sursa foto romaniatv.net

Daniel Dragoman, 39 de ani, se îndrepta luni dimineața spre propria locuința. La o intersecție, interlopul a fost abordat de doi bărbați care au deschis focul asupra lui.

Bărbații aveau două pistole de calibru 9 mm. Două gloanțe l-au nimerit pe Dragoman în picior. Bărbatul a fost transportat în stare stabilă la spital, dar va avea nevoie de intervenție chirurgicală pentru că unul dintre gloanțe i-au perforat coapsa.

Rudele lui Dragoman au acuzat un jaf, respectiv că cei doi atacatori i-ar fi sustras o sumă importantă de bani, după ce l-au împușcat pe interlop. S-a vehiculat chiar suma de 100.000 de euro.

Marți, polițiștii arădeni au anunțat că i-au identificat pe atacatori și că aceștia au fost dați în urmărire, existând speranța că vor fi prinși foarte rapid.

Din primele informații reiese că cei doi atacatori au 33 și, respectiv, 34 de ani și îl cunoșteau pe Dragoman. De altfel, așa au și aflat că bărbatul se deplasa luni dimineața spre casă având o sumă importantă de bani asupra lui.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version