Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, luni seara, achitarea definitivă a Laurei Vicol, cunoscută drept avocata Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT.
Laura Vicol a fost trimisă în judecată în aprilie 2016, fiind acuzată de comiterea mai multor infracțiuni precum favorizarea făptuitorului, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Laura Vicol a fost acuzată că i-a permis lui Niculae Learciu să pericliteze anchetele din mai multe dosare girând participarea acestuia la activități de urmărire penală, deși știa că acesta nu deține calitatea de avocat.
Deși a petrecut la vremea respectivă 24 de ore în arest, Laura Vicol a obținut două decizii de achitare în acest dosar, fiind achitată atât de magistrații de la Curtea de Apel București, cât și de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Însă povestea este departe de a se fi încheiat. Pentru că Laura Vicol vrea să-și facă dreptate și anunță că dă în judecată statul român, Direcția Națională Anticorupție și Baroul București.
“Este bine că a apărut legea magistraţilor pe care trebuie s-o aprofundez, să văd în ce constă răspunderea magistratului care a comis un abuz, pentru că până la urmă ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost un grav abuz. Procuroarea care m-a instrumentat, procuroarea Monica Constantinescu, care de altfel a şi ieşit la pensie la o lună de zile după ce a trimis rechizitoriul în instanţă m-a şi anunţat că o să-mi facă un cadou foarte frumos de ziua mea şi în momentul în care mă duceam cu alţi clienţi la ea, mă întreba cum să-mi spună, avocată sau inculpată, deci bătaia de joc pe care eu am suferit-o timp de trei ani de zile nu trebuie să rămână aşa”, a declarat Laura Vicol.