Avocatul Poporului, Renate Weber, fost europarlamentar PNL migrat la ALDE, a atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) actul normativ care reglementează starea de alertă, respectiv Ordonanța de Urgență (OUG) nr 21/2004, și cere Parlamentului să o modifice.

Renate Weber susține că OUG care reglementează starea de alertă 21/2004 nu definește starea de alertă, ci doar spune că după instituirea stării de alertă pot fi luate măsuri – fără însă a le defini.

„Nu este normal să fie luate restricții referitoare la libertăți, de către organele administrative, locale sau centrale. Restricționarea drepturilor și libertăților se face numai prin lege. Parlamentul poate să facă încă de pe acum modificările de rigoare”, a declarat ea, adică în următoarea săptămână, până la 15 mai când starea de urgență va fi înlocuită de starea de alertă – așa cum au anunțat președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.

Iată precizările, transmise într-un comunicat de presă.

„Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României.

În esență, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege.

În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție.

Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.           

Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului:

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version