Agenții de poliție de la Poliția Municipiului Adjud – Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea au avut parte de o surpriză uriașă când au oprit în trafic un bucureștean pentru un control de rutină.

Bărbatul de 48 de ani avea asupra lui nu mai puțin de 150.000 de țigarete de contrabandă, marfă evaluată la circa 70.000 de lei.

Pachetele de țigări nu aveau timbru fiscal astfel că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cercetările fiind preluate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea.

De asemenea, a fost luată măsura indisponibilizării autoturismului și a țigaretelor, iar față de conducătorul autoturismului polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 ore, urmând ca el să fie prezentat joi magistraților de la Tribunalul Vrancea, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version