Desființarea Secției Speciale trenează în Parlament, deși coaliția are majoritate, de 6 luni.

Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, că USR PLUS doreşte ca Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) să fie desfiinţată fie în această sesiune parlamentară, fie într-o sesiune extraordinară, în luna iulie.

„Avem în momentul de faţă şi raportul MCV – şi am văzut că e un raport care arată bine, cât timp reuşim să îndeplinim aceste cerinţe, printre care şi desfiinţarea SIIJ -, avem şi decizia din 18 mai a CJUE şi aşteptăm la începutul lunii iulie şi decizia Comisiei de la Veneţia pe acest subiect. Este foarte clar şi este dorinţa pe care o avem ca fie în această sesiune, până la finalul ei, fie într-o sesiune extraordinară, în luna iulie, să se termine povestea SIIJ, să eliminăm această excrescenţă dureroasă de pe sistemul de justiţie care a adus atâtea deservicii şi a afectat atât de semnificativ percepţia sistemului de justiţie din România”, a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii.

Barna a menţionat că va aborda acest aspect în şedinţa coaliţiei, care urmează să aibă loc în cursul zilei.

„Este un subiect pe care îl voi discuta şi în această seară la coaliţie, cel legat de calendarul asumat, pentru a avea şi în Senat votul privind desfiinţarea SIIJ”, a spus Barna. 

Amintim că proiectul de lege s-a blocat la Senat, după ce Camera deputaților l-a adoptat cu modificări.

Orban: „CSM are competenţele constituţionale” de a aviza trimiterea în judecată a magistraților
Desființarea Secției speciale, cu scandal în Parlament. Șefii ÎCCJ și CSM au părăsit sala, invocând „politizare”
UDMR vrea să ocolească DNA după desființarea SIIJ: Dosarele să fie la Scutea
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version