UPDATE ora 22.00: Iulian Dumitrescu a demisionat din funcțiile de conducere ale PNL, dar nu și din cea de președinte al CJ Prahova, deși controlul judiciar îi interzice să își exercite această activitate timp de 60 de zile.

„Având în vedere existenţa dosarului în care DNA mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”, a scris el pe Facebook.

UPDATE ora 19.50: Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar. Potrivit DNA, el a cerut mită 47 milioane lei, din care a primit peste 16,2 milioane.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 01.02.2024, a inculpaților:

1. DUMITRESCU IULIAN, președinte al Consiliului Județean Prahova, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și fals în declarații,

2. o persoană fizică, rudă cu Dumitrescu Iulian, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată,

3. o persoană fizică, afin cu Dumitrescu Iulian, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în declarații.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziționarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părților sociale deținute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată față de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte de Consiliu Județean (CJ) Prahova și ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societățile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziționării societății comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.

Ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 2 ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societății tranzacționate care cuprindea mențiuni nereale privind soldul inițial al contului, rulaje și operațiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023.

Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situațiilor financiare aferente anului 2022 ale societății tranzacționate ar fi dat o declarație necorespunzătoare adevărului.

Cei doi complici, deși nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societății tranzacționate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia.

Totodată, inculpatul Dumitrescu Iulian în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 și 15.06.2023, după caz:

– ar fi menționat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soția sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei

– nu ar fi menționat împrumuturi primite direct de la persoana menționată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 lei

– nu ar fi menționat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline și 24.000 euro cheltuită în beneficiul său și al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menționată la pct. 2.

Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc.

În cauză procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpați, asupra unui bun imobil aparținând inculpatului Dumitrescu Iulian și asupra a 19 imobile aparținând celor 2 complici.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În dosar se mai efectuează cercetări și față de Vasile Anna-Maria, administrator public al județului Prahova și Președinte CA la Distribuție Energie Electrica România SA cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată, constând în esență în aceea că nu a menționat în 29 de declarații de avere 2 terenuri deținute de soțul său.”

„Săltat” de DNA și adus cu mandat la audieri

După baronul PSD Dumitru Buzatu, a venit și rândul unui PNL-ist: președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost săltat cu mandat de procurorii DNA, joi după-amiază, după 19 percheziții efectuatede „mascați” inclusiv în apartamentul de 800 mp pe care l-a închiriat cu 6.000 de euro/lună într-un cartier de lux din Capitală, deși câștigă lunar, din bani publici, mai puțin de jumătate din această sumă – circa 13.689 de lei, echivalentul a 2.700 de euro, potrivit ultimei declarații de avere.

Anchetatorii au descins şi la locuinţa surorii lui Iulian Dumitrescu, Angelica Lambrea, care dă deja cu subsemnatul, împreună cu soţul ei, la DNA – Structura Centrală.

DNA precizează, deocamdată, că „procurorii din cadrul Secției de combatere a corupției  efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 – prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

„Voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate”

Iulian Dumitrescu a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, însă a postat pe Facebook următorul mesaj:

„În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări: Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”.

Prim-vicepreședinte PNL și șef al filialei Prahova a liberalilor, promovat pe timpul lui Orban

Prim-vicepreședinte al PNL pe Mediu de Afaceri şi Societate Civilă, Iulian Dumitrescu (51 ani) este și președintele filialei Prahova a partidului, începând din 2000 înainte de alegerile locale.

Anterior, a fost senator două mandate: de Călăraşi (2012-2016) și de Prahova (2016-2020). 

Nelipsit în fotografiile conducerii PNL, atât în timpul șefiei lui Ludovic Orban, cât și a lui Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, Iulin Dumitrescu apare frecvent în imagini la Cotroceni lângă președintele Klaus Iohannis. 

Avere

În cea mai recentă declarație de avere, depusă pe 15 iunie 2023 pentru veniturile din 2022, președintele Consiliului Județean Prahova a scris că deține un apartament de 158,62 mp, cumpărat în 2008, și altul de 45,30 mp, aflat pe numele soției.

Familia Dumitrescu mai declară că deține doar un Land Rover, cumpărat în 2014.

Download (PDF, 54KB)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version