Ministrul Justiției, Ana Birchall, a sesizat Parchetul General în cazul demisiei lui Marius Iacob din funcția de procuror-șef adjunct al DNA, care nu ar fi ajuns de 5 luni la președintele Klaus Iohannis. ​

Marius Iacob procuror DNA

Iacob este, în prezent, procuror simplu la DNA, iar demisia lui a survenit 1n 19 martie, loc la o zi după ce ÎCCJ a decis că acesta a săvârşit o abatere disciplinară și trebuie sancţionat cu avertisment. 

„Ministrul justiției a sesizat procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efecturea de cercetări în cazul cererii de demisie a procurorului-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Iacob, urmare a controlului dispus în baza Ordinului Ministrului Justiției nr.3/63452/443/P/2019 din 22.07.2019”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției. 

Ancheta internă a fost dispusă de ministrul Ana Birchal “în regim de urgență (…)”. 

„Precizăm că în data de 24.04.2019, data preluării de către doamna Ana Birchall a mandatului de interimar la Ministerul Justiției, această lucrare figura în evidențele ministerului ca fiind rezolvată”, se precizează în comunicat.

Totodată, Birchall l-a revocat pe directorul Direcției Resurse Umane din cadrul MJ și a sesizat comisiile de disciplină.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version