Magistrații de la Tribunalul București l-au condamnat joi la 6 ani de închisoare pe Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF.
Acesta a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, însă decizia nu este una definitivă.
Blejnar a fost găsit vinovat în dosarul în care era acuzat că a ajutat un afacerist să obțină mai multe contracte cu statul în schimbul unui comision de 20% din suma pe care afaceristul urma să o încaseze în baza contractelor respective.
Conform procurorilor Direcției Naționale Anticorupție care au făcut trimiterea în judecată în decembrie 2016, Blejnar și un alt funcționar care l-a ajutat în demersul său au încasat suma totală de 13.172.520 lei, sumă din care Blejnar și-ar fi tras partea lui în valoare de 12.513.894 lei.
De altfel, magistrații au decis ca, în cazul în care decizia va rămâne definitivă, Blejnar să returneze acest prejudiciu.
Fostul șef al ANAF mai are la activ o condamnare de 5 ani de închisoare încasată în celebrul dosar ‘Motorina’.