Bogdan Olteanu (PNL), fost președinte al Camerei Deputaților în timpul Guvernului Tăriceanu, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel București, la 5 ani de închisoare pentru o șpagă de 1 milion de euro.
Procurorii DNA l-au acuzat pe Olteanu de trafic de influenţă: a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Ulterior, „ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, au arătat anchetatorii, în rechizitoriu.
Sorin Ovidiu Vîntu, declarații incredibile de după gratii: ‘Am dat două milioane de dolari pentru campania electorală a PNL’
Instanța de fond – Tribunalul București – îi aplicase lui Bogdan Olteanu o pedeapsă mai mare, de 7 ani, la finalul anului trecut, însă judecătorii CAB i-au redus-o cu doi ani.
„În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Olteanu Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Olteanu Bogdan pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare şi accesorii aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa apelată. În temeiul art. 424 alin. 3 Cod de procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive şi a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, se arată în decizia CAB.
Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea Tribunalului privind confiscarea de la Bogdan Olteanu a contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată.
Bogdan Olteanu a deținut și funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), instituție la care a fost plasat și alt PNL-ist cu probleme penale, care însă a fost achitat: Dan Radu Rușanu.
Noul CA al BNR, cu PNL-istul Rușanu membru ales de Parlament, și-a intrat în pâine
Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016.
„Suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL. De asemenea, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro”, au arătat procurorii.