Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu anunță reținerea pentru 24 de ore a inculpaților Traian Ianu Cercea și Rodica Marcela Grito.
Cei doi sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de trafic de minori, lovire sau alte violențe, pornografie infantilă, viol și complicitate la viol.
Cei doi inculpați, care sunt concubini, sunt acuzați că au răpit din Gara Mediaș o minoră în vârstă de 15 ani, au bătută, au ținut-o sechestrată și au valorificat-o pentru producerea de materiale pornografice.
Anchetatorii propun un scenariu uluitor pentru acest dosar, scenariu care pare desprins din filmele horror:
‘În fapt s-a reţinut că în jurul datei de 14.08.2018, în intervalul 15.30 – 16.00, în timp ce se afla în zona gării CFR Mediaș, o minoră în vârstă de 15 ani a fost luată împotriva voinţei sale de către inculpaţii Cercea Traian şi Grito Rodica-Marcela, prin constrângere, şi transportată la domiciliul celor doi inculpaţi, unde a fost adăpostită şi exploatată pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni.
Astfel, minora a fost ţinută împotriva voinţei sale la locuinţa celor doi inculpaţi și agresată fizic de aceştia în mod repetat, în special când intenţiona să-şi asigure scăparea.
În toată acestă perioadă minora a avut restricţionată libertatea de mişcare şi a fost exploatată atât prin supunerea la anumite munci (cărat lemne şi alte diverse treburi gospodăreşti), cât şi exploatată sexual prin obligarea la realizarea unor acte sexuale, prin constrângere, şi în vederea producerii de materiale pornografice.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că minora a încercat să fugă de la cei doi inculpaţi, fiind ajutată de către un martor în cauză, care, în timp ce se deplasa cu autoturismul spre domiciliul său, la ieşirea din oraşul Copşa Mică, a observat pe mijlocul drumului o persoană de sex feminin, gesticulând disperată şi făcându-i semn să oprească.
După ce a luat-o la ocazie, minora i-a spus că a fost răpită în urmă cu două săptămâni, timp în care a fost ţinută sechestrată şi bătută.
În timp ce maşina în care se afla martorul şi victima se afla staţionată la o intersecţie semaforizată din municipiul Mediaş, s-au apropiat de maşină cei doi inculpaţi, au tras-o cu forţa afară pe victimă şi au luat-o cu ei (aspect confirmat şi de imaginile surprinse de camerele de luat vederi din zonă), timp în care minora încerca să opună rezistenţă.
Ulterior, după ce minora a fost luată cu forţa de către cei doi inculpaţi şi transportată din nou la locuinţa acestora, a fost din nou agresată cu pumnii şi picioarele în zona abdomenului şi lovită cu un bici.
La data de 28.08.2018, minora a fost găsită de lucrătorii de poliţie la domiciliul inculpaţilor și ulterior a fost internată la o unitate spitalicească din municipiul Mediaș.
Din raportul de primă expertiză medico-legală rezultă că minora a fost examinată în data de 29.08.2018, iar în urma consultului chirurgical a fost stabilit diagnosticul: politraumatism prin agresiune, traumatism abdominal cu hemoperitoneu; laceraţie hepatică.
În raport s-a concluzionat că minora prezintă leziuni traumatice cu vechimi diferite, cuprinse între 2-14 zile, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi cădere pe un plan dur neregulat. Se mai precizează că leziunile suferite de minoră necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii’.
Marți seara, magistrații de la Tribunalul Sibiu decid eventuala arestare preventivă a celor doi inculpați.