Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins, vineri, cererea președintelui Klaus Iohannis de anulare a amenzii primite de CNCD penru discriminare, astfel că menţine sancțiunea.

„Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Administraţiei Prezidenţiale. Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. În cazul declarării, recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 29.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei”, se arată în decizia instanţei.

Decizia nu este definitivă.

Iohannis a fost amendat cu 5.000 de lei, în luna mai 2020, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma unor declaraţii pe care le-a făcut privind un proiect de lege referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.

Potrivit CNCD, declaraţia lui Iohannis reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G.137/2000. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version