Candidaţii propuşi de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, să fie numiți la şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT sunt audiaţi, marți, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru avizul consultativ.
Este vorba despre Gabrielei Scutea – pentru funcţia de procuror general al României, Crin Nicu Bologa – pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Giorgiana Elena Hosu – pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Conform procedurii, după ce membrii CSM vor acorda avizul, ministrul Justiţiei va înainta propunerile către preşedintele Klaus Iohannis, care le poate refuza sau accepta. În cazul din urmă, șeful statului va semna decretele pentru numirea noilor şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.