Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus la DNA un denunţ pe numele lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, reclamând că acesta, în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi înşelăciune.


În paralel, Ungureanu a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la posibile situaţii de incompatibilitate şi conflict de interese în care s-ar afla Cătălin Cîrstoiu.

„Acest denunţ n-a fost făcut de către USR sau, ştiu eu, e vreo investigaţie nouă a ziariştilor. Cei de la Hotnews doar au scos la lumină un raport vechi din 2020. Domnul Cîrstoiu a fost denunţat de către doi PSD-işti: de doamna Nica şi de domnul Oprescu de la PSD, împreună cu doi apropiaţi – cu domnul Buşoi şi cu doamna Bumbac care lucrează la Ministerul Sănătăţii, o apropiată a domnului Rafila. Deci sunt fapte cunoscute în spital. Conflictul dintre gaşca Oprescu şi gaşca lui Cîrstoiu este arhicunoscut, dar la mijloc sunt pacienţii, pentru că noi trebuie să urmărim faptele. Şi la această oră faptele spun, pe 12 pagini, că domnul Cîrstoiu a încălcat cel puţin patru legi. (…) Nicio secundă nu vorbesc despre profesionalismul, despre capacitatea de a face bine oamenilor ca medic a domnului sau a soţiei sale, discuţia noastră este despre încălcarea unor legi care fac din aceste spitale clanuri care efectiv jumulesc pacienţii la stat şi la privat cu încălcarea legii “,a declarat deputatul USR într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Deputatul  a anexat raportul Corpului de Control al Pim-Ministrului din 2020 – Ludovic Orban -, amintind că „dl Cîrstoiu a fost denunţat de doi PSD-işti, d-na Nica şi de d-nul Oprescu, împreună cu doi apropiaţi – d-nul Buşoi şi cu d-na Bumbac, care lucrează la Ministerul Sănătăţii, o apropiată a d-lui Rafila”

„(…) Domnul Cîrstoiu, conform unui raport scos în atenţia opiniei publice de jurnaliştii de la Hotnews, şi-a folosit funcţia pentru a o numi în poziţia de şefă de secţie pe soţia lui. Aceste acte administrative au fost comise de domnul Cîrstoiu începând cu anul 2014. Domnul Cîrstoiu face parte, din punctul meu de vedere, dintr-un grup infracţional organizat care are o practică bolnavă în sistemul sanitar, adică ia pacienţi de la stat, îi racolează prin rezidenţii săi, îi stoarce de bani la clinicile lui private – sunt patru la la număr pe care le are împreună cu soţia, cu soacra şi cu alte rude – se încasează banii la clinica privată, îi operează apoi la stat”, a mai transmis Emanuel Ungureanu.


El a adăugat că a discutat cu pacienţi „care au plătit sume între 750 de lei şi 5.100 de lei în clinicile private ale lui Cătălin Cîrstoiu”:

„Este o practică cunoscută şi vorbesc despre un grup infracţional organizat, pentru că sunt şi alţi medici în Spitalul Universitar din Bucureşti, unde este manager domnul Cîrstoiu, care lucrează la clinicile private. Vorbim despre înşelăciune. Domnul Cîrstoiu a minţit opinia publică când a spus că la clinică lui privată pregăteşte rezidenţi conform legii. El a minţit public şi este o minciună penală, nu este acreditată niciuna dintre clinicile sale să facă pregătire medicală pentru medici sau pentru asistenţi”.

Denunţul are 12 pagini și este detaliat cu documente din raportul Corpului de control din anul 2020, fiind „absolut inadmisibil că nicio instituţie a statului, nici DNA, nici ANI, nu a făcut niciun gest de clarificare a acestor suspiciuni în aceşti ani”.

„Vorbim despre fapte penale clare. (…) La DNA, în denunţ, am sugerat procurorilor că este posibil ca aceste fapte penale să fi fost comise de domnul Cîrstoiu împreună cu un grup care a organizat această flagrantă încălcare a legii. Un manager de spital nu are voie să aibă activităţi în clinici private, nu are voie să aibă dividende de acolo, nu are voie să facă consultaţii în clinici private. Şi sunt documente zdrobitoare şi mărturii care arată că domnul Cîrstoiu a încălcat legea şi în timpul programului de manager a operat în spital, şi nu avea voie, iar după program, împreună cu soţia sa, a luat pacienţi de la stat, i-a pus să plătească sume de bani la clinicile lor private şi în felul ăsta a existat o pagubă inclusiv la ceea ce înseamnă bugetul de stat şi bugetul de asigurări sociale”, a adăugat deputatul USR.

Mai mult, medicul Cătălin Cîrstoiu „avea la vedere consultaţii la firma lui Anemona Med şi la cealaltă clinică care era patronată de soţia lui”, acesta fiind “un lucru cunoscut de absolut toată lumea”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version