Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat cu o săptămână, miercuri, pentru data de 3 iunie, decizia pe contestația depusă de PNL împotriva Legea de prelungire a mandatelor aleșilor locali, care prevede că data alegerilor locale este stabilită de către Parlament, și nu de Guvern, prin hotărâre.
Legea a fost adoptată în data de 13 mai, de plenul Camerei Deputaţilor – for decizional.
„Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă”, se arată în lege.
Actul normativ mai prevede că procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă, iar data alegerilor se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.
PNL a atacat la CCR legea, deoarece vrea ca data alegerilor să fie decisă de Guvernul Orban, și nu de Parlament, unde PSD-ALDE-UDMR-Pro România dețin majoritatea.