Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, vineri, motivarea deciziei prin care a admis, în 29 ianuarie, contestația PSD pe legea de angajare a răspunderii Guvernului privind admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii (INM).
Cu unanimitate de voturi, CCR a constatat neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri aplicabile în anul 2020 referitoare la concursul de admitere la INM, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a INM, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari.
Potrivit motivării, recurgerea la angajarea răspunderii Guvernului pentru o situaţie ce vizează un orizont temporal îndepărtat relevă lipsa urgenţei.
CCR subliniază că legea criticată reia, printr-o normă de trimitere, reglementări dintr-o ordonanţă de urgenţă anterioară (OUG 7/2019) şi reglementează aplicabilitatea acestora pentru anul 2020.
“Curtea constată că, de principiu, Guvernul are posibilitatea să îşi angajeze răspunderea asupra unei legi, chiar dacă în cursul procedurii parlamentare se afla un proiect de lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă cu conţinut similar. (…) În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului nu poate fi realizată oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepţie. Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea nu poate fi animată exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgenţa reglementării domeniului vizat”, se arată în motivare.
CCR a mai constatat că nu există o urgenţă nici în promovarea unei măsuri de aplicare pe anul 2020 a prevederilor din OUG/2019 şi nici în prorogarea aplicării Legii 242/2018, deoarece, în timpul rămas până la admiterea la INM, Guvernul “se putea preocupa de organizarea executării Legii nr. 242/2018, şi nu de amânarea aplicării acesteia”.
“Totodată, nu se poate susţine că legea criticată a fost adoptată din timp pentru a se asigura posibilitatea autorităţilor publice să întreprindă măsurile necesare punerii sale în aplicare, pentru că această lege nu aduce elemente novatoare faţă de situaţia existentă în anul 2019, ci menţine status quo-ul acesteia, astfel că nu generează provocări majore în vederea implementării sale. (…) În aceste condiţii, Curtea constată că recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului pentru o situaţie ce vizează un orizont temporal atât de îndepărtat relevă lipsa urgenţei măsurii adoptate”, se precizează în motivare.
Curtea Constituţională a concluzionat că decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea nu reflectă o urgenţă de a reglementa într-un anumit domeniu şi nici nu reprezintă o măsură luată “in extremis”, ci “mai degrabă asumarea unei opţiuni cu caracter de oportunitate, de prelungire în timp a unor măsuri temporare”.
