CCR a respins, miercuri, contestațiile depuse de președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, și de Avocatul Poporului, Renate Weber, privind completurile de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), cei doi au reclamând că aceștia nu au fost trași la sorți.
Decizia Curții vine după ce, în 3 iulie 2019, judecătorii constituționali au admis sesizarea lui Florin Iordache privind conflictul dintre Parlament și ÎCCJ privind completurile de 3 judecători specializate pe corupție de la Instanța Supremă.
Hotărârea CCR nu a avut efect asupra procesului lui Liviu Dragnea, însă a anulat sentințele și a obligat Instanța Supremă să dispună rejudecarea dosarelor de corupție ale lui Dan Șova – condamnat la 4 ani de închisoare, Darius Vâlcov – condamnat la 8 ani de închisoare și a foștilor miniștri Elena Udrea și Constantin Niță – care a și fost eliberat din închisoare.
ÎCCJ a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a vedea, în contextul deciziei CCR pe completurile de trei judecători, dacă are prioritate legislația națională sau cea europeană.
În noiembrie 2018, CCR a stabilit că Înalta Curte nu ar fi interpretat legislația corect și nu ar fi constituit legal completurile de 5 judecători care dau sentințele definitive în dosarele demnitarilor și magistraților. Decizia a dus la rejudecarea mai multor cazuri celebre și la eliberarea unor condamnați de rang înalt, precum Elena Udrea, Alina Bica, Dan Șova, Constantin Niță.
Între timp, în 27 noiembrie 2019, Alina Bica a fost condamnată din nou, definitiv, la 4 ani de închisoare.
Fugara Alina Bica a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare, după ce pedeapsa îi fusese anulată
Alina Bica a fost dată din nou în urmărire internațională, după ce fusese arestată de autoritățile din costa Rica și eliberată, în urma deciziei CCR privind ilegalitatea completurilor de 5.