Curtea Constituţională a României (CCR) decide, luni, asupra contestației PSD privind desemnarea lui Ludovic Orban (PNL) în funcţia de premier după ce a fost demis prin moțiune de cenzură.

Guvernul Orban a picat, în 5 februarie, prin votul Parlamentului, însă a doua zi, în 6 februarie, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat tot pe Ludovic ”întâiul” să formeze un nou guvern.

Numai că Orban vrea să-și păstreze același Cabinet, astfel că merge la vot în Parlament, tot luni, cu aceiași miniștri.

Este un tertip utilizat de PNL pentru a ajunge la alegeri parlamentare anticipate.

”Nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, Preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moţiune de cenzură. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, Preşedintele României va declanşa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituţională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul şi de a ajunge la alegeri anticipate”, se arată în sesizarea PSD.

Conform documentului, art. 89 alin.(1) din Constituţia României, republicată, prevede dizolvarea Parlamentului ca mijloc de rezolvare a crizei guvernamentale, nerezolvată de către Parlament ca urmare a faptului că nu acordă votul de încredere unui Guvern, după două încercări eşuate şi împlinirea unui termen de 60 de zile, scopul fiind alegerea unui nou Parlament care să poată rezolva criza, iar preşedintele României încalcă aceste dispoziţii, “declarând deschis că are ca scop alegeri anticipate, folosind ca mijloc nerezolvarea crizei guvernamentale mai mult de 60 de zile”, se mai argumentează în sesizarea la CCR.

“Odată cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, semnalăm că este necesar, totodată, a se stabili conduita la care autorităţile publice implicate trebuie să se conformeze pentru a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale”, conchid cei de la PSD.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version