Curtea Constituțională a României (CCR) a decis joi, după o amânare de o zi și dezbateri furtunoase, că este necesar mai mult timp pentru a constata dacă eate obligatorie constituirea completurilor de 3 judecători specializate pe corupție la ÎCCJ – tertipul condamnatului penal Liviu Dragnea de a scăpa de pușcărie.

Miercuri, termenul atât de scurt a fost dat din cauza unor probleme de sănătate ale judecătorului raportor Petre Lăzăroiu, care ar urma să se opereze. Coincidență sau nu, are probleme tot la coloană, ca Dragnea. 

Patru judecători au pledat pentru amânarea dezbaterilor: Livia Stanciu, Daniel Morar, Ștefan Minea și Mona Pivniceru – care și-a amintit că PNL a numit-o în funcție în vara lui 2012.

Joi, CCR a decis însă un termen mai lung: 19 aprilie. Sunt așteptate documente de la Consiliul superior al Magistraturii (CSM).

Nu știm exact când se va opera Lăzăroiu.

Petre Lăzăroiu se află deja la al zecelea an de mandat, deși chiar CCR a decis că mandatul este de 9 ani, indiferent dacă se începe cu oun rest de mandat, în cazul înlocuirii unui dintre judecători.

Petre Lăzăroiu a fost numit judecător CCR în septembrie 2008 de către președintele de atunci, Traian Băsescu, pe un rest de mandat. Un an mai târziu, Băsescu i-a dat un mandat de 9 ani. Astfel, Lăzăroiu urmează să părăsească CCR în septembrie anul acesta.

O decizie a CCR de constatare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum a cerut Liviu Dragnea prin intermediul lui Florin Iordache, l-ar salva pe liderul PSD de condamnarea la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul “Bombonica”, deoarece până la sentința unui nou complet, faptele se vor prescrie. 

Iordache, întrebat dacă e coincidență sesizarea CCR cu excepția invocată de avocații lui Dragnea: ”Nu, în nici un caz”
Tarcea le-a explicat judecătorilor CCR de ce Iordache nu-i poate sesiza în locul lui Dragnea 

Sesizarea lui Iordache, la indigo cu cea a avocaților lui Dragnea

Sesizarea depusă de Iordache la CCR este identică cu cea solicitată de avocații lui Dragnea completului de 5 de la ÎCCJ care judecă apelul în dosarul “Bombonica”.

La termenul trecut, din 19 martie, Dragnea era programat la audiere în fața instanței, însă acesta a lipsit, apelând la un tertip: s-a internat în spital cu o zi înainte, acuzând dureri de spate. Asta, deși magistrații îl atenționaseră să nu lipsească.

Instanța a dat un nou termen, pe 15 aprilie – care ar trebui să fie ultimul, iar instanța să rămână în pronunțarea sentinței definitive în dosarul “Bombonica”.   

Vom vedea dacă verdictul va fi dat pe 15 aprilie, înainte de decizia CCR, sau dacă instanța – cu sensibilități în cazul politicienilor, așa cum știm prea bine -, va da încă un termen generos de o lună, până la mijlocul lunii mai.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version