UPDATE! Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis: „Deciziile CCR nu se pot pune în discuție, dar așteptăm motivarea și de îndată Guvernul va lua o decizie în conformitate”.

Curtea Constituțională a României (CCR) a dat o lovitură în moalele capului șefului DSU, Raed Arafat, dar și ministrului PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, care de două luni de la preluarea funcției este răsfățat de televiziuni și lăudat deopotrivă de social-democrați, liberali și UDMR-iști, aflați în Coaliția la putere.

CCR a decis, marți, că este neconstituţională obligativitatea purtării măştii în unele spaţiile publice, dar și telemunca, deoarece OUG 192/2020 care a introdus aceste măsuri restrictive nu are aviz de la Consiliul Legislativ. Concret, Guvernul Orban nici măcar nu a cerut acest aviz, așa cum prevede Constituția. Iar guvernele Cîțu și Ciucă au menținut aceste interdicții, până astăzi. 

În această speță, Curtea Constituțională a fost sesizată de un medic rezident care a fost amendat pentru că a parcurs fără mască distanța de circa 150 de metri până la mașină. El a contestat amenda în instanță, iar sesizarea a ajuns la CCR pe 6 iunie 2021. CCR a pronunțat decizia după mai bine de 8 luni.

Atenție! Purtați în continuare masca, deoarece decizia Curții va intra în vigoare abia la data publicării ei în Monitorul Oficial, în maxim 30 de zile – timp în care se redactează motivarea.

Până atunci însă, Guvernul Ciucă are posibilitatea să adopte o altă ordonanță cu obligativitatea purtării măștii în spații deschise. Evident, cu aviz de la Consiliul Legislativ.

Afacerea masca: Guvernul Ciucă a interzis masca textilă

Nu mai târziu de 5 ianuarie, CNSU interzicea masca textilă, iar Arafat și Rafila făceau reclamă, de la tribuna Guvernului, măștilor FFP2 mult mai scumpe decât cele medicale obișnuite.

Mai mult, Rafila declara cu nonșalanță că „o să ne gândim și la sancțiuni, dacă e nevoie” pentru românii care poartă mască textilă și nu își cumpără FFP2 sau medicală.

Rafila, despre masca obligatorie: „Nu este vorba despre o restricție; e pur și simplu o perioadă limitată”

„Nu este vorba despre o restricție, este pur și simplu o perioadă limitată de timp pentru utilizarea acestei măști”, declara el la acea dată.

Masca textilă, interzisă! Cele de tip medical sau FFP2 devin obligatorii inclusiv pe stradă

Rafila susținea, de la tribuna Guvernului, că „masca FFP2 oferă o protecție mult mai bună, dar nu e obligatorie”, iar „măștile textile sunt foarte puțin eficiente sau ineficiente, motiv pentru care vor fi interzise”.

Comunicatul CCR:

CCR a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 192/2020, adoptată de Guvernul Orban și menținută de Guvernul Cîțu și de Guvernul Ciucă, prin care a fiost modificată și completată Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020, invocând că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Curtea precizează că, prin efectul acestei decizii,rămân în vigoare celelalte prevederi din Legea 55 și din Legea 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, urmând să fie eliminate doar dispozițiile cuprinse în OUG 192/2020.

Modificările aduse de Guvernul Orban Legii 55/2020, prin OUG 192/05.11.2020:

Din Articolul 13, litera a), a dispărut cuvântul „închise” de la sintagma „spaţiile publice”, astfel că purtarea măștii a devenit obligativitorie inclusiv în aer liber:

  • „a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;”

În forma inițială, articolul prevedea:

  • „obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”.

2. Articolul 17 a fost modificat astfel:

  • „Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă”.

3. Articolul 21 a fost modificat astfel:

  • „Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră”.

4. La articolul 38, după alineatul (1^2) a fost introdus un nou alineat, alineatul (1^3), cu următorul cuprins:

„În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

Decizia abuzivă a Guvernului Orban a fost menținută de guvernele Cîțu și Ciucă

După căderea Guvernului Orban și instalarea Guvernului Cîțu, a fost menținută impunerea obligativității purtării măștii pe stradă, până la sezonul estival din 2021. Apoi, din septembrie, Cîțu a reintrodus purtarea măștii în spații deschise, odată cu valul 5 al pandemiei.

După căderea Guvernului Cîțu și venirea la putere a Guvernului Ciucă – cu Rafila de la PSD ministru al Sănătății -, obligativitatea purtării măștii pe stradă a fost, de asemenea, menținută, până inclusiv astăzi.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version