Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi,  că Renate Weber îşi va relua calitatea de Avocat al Poporului, începând cu data la care hotărârea va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând a-şi exercita mandatul constituţional de 5 ani, pentru care a fost numită de Parlament, în urmă cu 2 ani. 

Lovitură pentru Orban-Cîțu-Barna-Kelemen! CCR: Revocarea Avocatului Poporului este neconstituțională

Iată comunicatul CCR:

„Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale PSD din Senat şi din Camera Deputaţilor şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României 36/2021 pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

Curtea a reţinut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancţiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare şi după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea şi să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art.21 din Constituţie referitor la liberul acces la justiţie.

Or, întemeindu-se pe dispoziţii legale care nu asigură garanţiile de independenţă ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorităţi publice, dispoziţii cărora Parlamentul le-a atribuit o altă interpretare decât cea care rezultă din conţinutul lor normativ, Hotărârea Parlamentului României 36/2021 pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) şi (5) care consacră principiul statului de drept şi principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum şi dispoziţiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituţional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituţie, care consacră caracterul general obligatoriu şi efectele pentru viitor ale deciziilor Curţii Constituţionale, Curtea menţionează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, Renate Weber îşi reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-şi exercita mandatul constituţional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr. 18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019″. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version