Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat marţi în Parlament, la dezbaterea moţiunii simple depusă împotriva sa de opoziție în Camera Deputaţilor, că Parchetul a solicitat declasificarea raportului ce priveşte evenimentele de la protestul din seara de 10 august din Piaţa Victoriei.

“Nu cred că poate să spună cineva vreodată că în mod public se poate prezenta o notă de informare. Dacă o informaţie din raport are un caracter clasificat, atunci întregul material trebuie să fie clasificat. La acest moment, avem o solicitare de declasificare din partea Parchetului, aşa că Ministerul Afacerilor Interne va urma procedurile legale în astfel de situaţii, iar rezultatul va fi fie declasificarea, fie declasificarea parţială, fie menţinerea caracterului clasificat actual al documentului. Suntem la începutul acestui proces”, a precizat Carmen Dan la dezbaterea .

Ea a adăugat că a primit de asemenea şi o solicitare de declasificare a raportului din partea Comisiei de apărare din Senat.

“Am răspuns că toţi parlamentarii au acces la informaţii secret de serviciu şi că există o lege în acest sens, că odată ce au depus jurământul, au acces la acest nivel de secretizare”, a arătat ministrul Carmen Dan.

Aproape 800 de manifestanți pașnici, bătuți și gazați de jandarmi la Mitingul Diasporei, au depus plângeri penale la Parchetul General, unde se află dosarul deschis încă de acum o lună.

Represiunea, ținută la secret de Carmen Dan

Cercetările merg însă greu, deoarece Carmen Dan a secretizat atât raportul întocmit de oamenii ei asupra evenimentelor din 10 august, ci și imaginile filmate de reprezentanții Ministerului de Interne.

Concret, chiar dacă procurorii cu certificat ORNISS au acces la aceste probe, până la declasificare informațiile nu pot fi folosite pentru propunerea luării de către instanță a anumitor măsuri.

Iar cum interpusa condamnatului Liviu Dragnea are tot interesul să îngreuneze ancheta, desecretizarea nu se va face până când ea nu va pleca din funcție – adică peste 2 ani, așa cum doresc Dragnea și PSD.

Chiar procurorul general, Augustin Lazăr, a explicat că “majoritatea documentelor sunt clasificate și faptul de a consulta niște documente clasificate atrage o anumită dificultate în evaluarea lor”.

Lazăr explică de ce ancheta din dosarul “Jandarmeria” merge greu: “Majoritatea documentelor sunt clasificate’
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version