Fostul prim-ministru PNL Florin Cîțu a fost chemat la DNA pentru a fi înștiințat că este urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-COVID-19, marți, la o săptămână după ce Senatul i-a ridicat imunitatea.
Bombă lansată de DNA în precampania electorală: Dosarul vaccinurilor antiCOVID. Procurorii cer ridicarea imunității lui Cîțu, Voiculescu și Mihăilă
Cîțu s-a prezentat la sediul DNA cu puțin înainte de ora 10.00 și a stat circa un sfert de oră.
La ieșire, el a declarat: „Mi-am respectat obligațiile de premier”.
„Achizițiile s-au făcur cu respectarea legislației în vigoare”, a adăugat fostul premier, acum senator. „Adevărul o să iasă la suprafață”, a mai spus el.
Florin Cîţu a rămas fără imunitate parlamentară, din 29 noiembrie.
Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.
Potrivit DNA, „sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”.
Astfel, „deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”.