Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj anunță reținerea pentru 24 de ore a lui Gheorghe Tomoioagă.

Acesta a fost reținut sub acuzația comiterii infracțiuni de dare de mită, respectiv după ce a fost prins în flagrant în momentul în care încerca să șpăguiască un procuror.

Conform procurorilor DNA, “în cursul lunii iunie 2017, inculpatul Tomoiagă Gheorghe a oferit, printr-un intermediar, unui procuror suma de 20.000 euro, pentru ca acesta din urmă să îndeplinească atribuțiile de serviciu specifice funcției contrar prevederilor legale, în scopul favorizării unei persoane (fratele inculpatului) cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic. În același context, la data de 26 iunie 2017, inculpatul a remis efectiv magistratului suma de 3.000 de euro și a promis că, în cursul serii, îi va mai înmâna încă 2.000 – 3.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”. 

Gheorghe Tomoioagă va fi prezentat marți magistraților de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version