Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare li fugit de 4 ani din țară, a fost trimis în judecată și în Republica Moldova, de procurorii anticorupție din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Rizea este acuzat de fals în declarații, în 2017, când a solicitat dobândirea cetățeniei Republicii Moldova, el fiind deja condamnat în primă instanță, iar pe 7 decembrie 2017 a primit sentința definitivă.
Culmea este că Rizea a primit cetățenia pe 28 decembrie 2017, la trei săptămâni după ce a fost condamnat definitiv și dat în urmărire internațională.
„Învinuitul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicția de acordare a cetățeniei Republicii Moldova. Totuși, la acel moment, învinuitul cunoștea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei”, se precizează în comunicatul PCCOCS.
Rizea este acuzat pentru „declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe.”
Rizea și-a pierdut cetățenia moldovenească în 2 noiembrie 2020, atunci când fostul președinte Igor Dodon a semnat decretul prezidențial în acest sens. Imediat după decizia lui Dodon, Ministerul Justiției din România a trimis, pe 4 noiembrie 2020, Republicii Moldova o cerere de extrădare pe numele lui Rizea, moment în care acesta a fost arestat preventiv.