Georgel Damian, consilier superior în cadrul ANAF, a fost condamnat definitiv, de magistrații Curții de Apel Galați (care au menținut sentința Tribunalului Vrancea), la 3 ani de închisoare cu suspendare și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Cotești sau Grădinița Cotești, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Totodată, instanța i-a interzis condamnatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfășura activitatea de inspector ANAF, pe o perioadă de 3 ani.
Iată faptele, așa cum sunt descrise de DGA:
„În fapt, la data de 21.06.2018, o persoană a sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea cu privire la faptul că, Damian Georgel – consilier superior în cadrul ANAF, i-a pretins mai multe bunuri (materiale de construcţii – ţeavă metalică, ciment şi pietriş – precum şi spaliere de beton) pe care intenţiona să le folosească la construcţia unui gard împrejmuitor al unui imobil.
Pentru a-l determina pe denunţător să accepte remiterea bunurilor solicitate, bărbatul şi-a declinat calitatea oficială, precizând că a constatat mai multe abateri de la legislaţia fiscală la magazinul pe care denunțătorul îl administrează, nereguli care ar fi putut fi sancţionate cu amendă de cel puţin 2000 de lei. Totodată, a menţionat că urmează să efectueze un control la sediul firmei în luna august 2018.
Consilierul a solicitat ca bunurile menţionate să-i fie remise până la data de 23.06.2018, însă întrucât denunţătorul nu a putut procura o parte din materialele de construcţii solicitate, acesta a acceptat să şi le procure singur, eşalonat, pretinzând de la denunţător doar contravaloarea acestora.
Denunţul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, consilierul public fiind prins în flagrant în data de 23.06.2019, după ce a primit de la denunţător suma de bani și materialele de construcții.
Lucrătorii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea au efectuat acte procedurale în cauză, în baza ordonanțelor de delegare ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea”.