Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Corina Corbu, și procurorul general al României, Alex Florența, numit în funcție de doar o lună, de președintele Klaus Iohannis, au semnat, prin ordine, majorarea cu 25%, pe ultimii 5 ani, a salariilor magistraților, relatează G4Media.
Acest lucru a fost posibil după ce, prin noile legi ale Justiției promovate de ministrul Cătălin Predoiu, ÎCCJ și Parchetul General sunt ordonatori principali de credite.
Până la aceste modificări legislative, Ministerul Justiției era instituția care gestiona bugetele instanțelor de judecată și ale parchetelor.
Amintim că, pentru anul trecut, ministrul Predoiu le-a majorat deja cu 20% salariile judecîtorilor și procurorilor, în penultima zi din 2021, invocând aceleași hotărâri judecătorești.
Predoiu a majorat pe furiș pensiile speciale și salariile magistraților, pentru 2022
Acum, Parchetul General a explicat pentru G4media.ro că există mai multe hotărâri judecătorești definitive emise de Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești prin care s-a stabilit că personalul din justiție (judecători, procurori, magistrați asimilați, grefieri, consilieri de probațiune etc.) beneficiează de un indice de salarizare (valoare de referință sectorială – VRS) de 605,225 lei, nu de 484,18 lei cum s-a stabilit prin Legea salarizării unitare 153/2017.
Potrivit ordinelor semnate de Corina Corbu și, respectiv, Alex Florența, salariile personalului din instanțe au fost majorate cu 25%, retroactiv, de data de 1 ianuarie 2018, iar cele ale personalului din parchete, de la data de 7 decembrie 2018.
Detalii, pe G4Media
Aceste creșteri au venit înainte de anunțul premierului Nicolae Ciucă privind măsuri financiare pentru a acoperi„gaura” de 22,75 de miliarde de lei înregistrată la execuția bugetară din primul trimestru al acestui an.