Polițiștii și jandarmii au aplicat, de marți până miercuri, 6.302 amenzi, în valoare de 962.800 de lei, pentru încălcarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.