Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până miercuri, 538 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.592 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.022.952 de lei.
De la începutul stării de urgență au fost aplicate, până în prezent, amenzi de peste 600.ooo de lei.