Echipe mixte de control formate din polișiști și angajați ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului Transporturilor, împreună cu autorităţile locale au aplicat, marți, 1.096 amenzi în valoare totală de 258.250 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Din totalul sancţiunilor, 784 au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală – în valoare de 97.900 lei, informează mAI.
Totodată, 50 de sancţiuni, în valoare de peste 70.000 de lei, au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, precum şi pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.).
De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate şi 262 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 90.280 lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.
La activităţi au participat 4.684 de poliţişti, 2.002 jandarmi, 609 poliţişti de frontieră, 114 cadre ale ISU, 2.087 de poliţişti locali, 40 de reprezentanţi ai ANSVSA, 10 inspectori de la ANPC, 22 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 40 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 8 din cadrul Ministerului Transporturilor şi 7 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.