Secția pentru procurori a CSM avizat favorabil, miercuri, cererea adjunctului șefului DNA, procurorul Călin Nistor, de revocare a procurorilor de la Oradea, Ciprian Man și Cristian Ardelean.

În urmă cu câteva săptămâni, conducerea DNA a dispus un control la DNA Oradea, efectuat de procurorul Marius Bulancea, șeful Secției a 2-a din DNA.

Controlul survine după ce în spațiul public au apărut mai multe înregistrări în care cei doi, alături de alți 3 procurori de la DNA Oradea, vorbeau de întocmirea unor dosare penale pe numele unor judecători din zonă, ca ”să intre frica în ei”. Înregistrările au fost făcute de unul dintre cei5 procurori.

Procurorul Cristi Ardelean instrumenta dosarul privindu-l pe Petre Pitiş, directorul Tel Drum.

Procurorul a instrumentat şi dosarul lui Mircea Ardelean, fostul şef executiv la Finanţele publice Bihor şi lider local PSD. Acesta a fost condamnat definitiv la 4 ani cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorul a instrumentat şi dosarul lui Mircea Govor, fost lider PSD şi ex-vicepreşedinte CJ Satu Mare. În dosar este vizat şi Mirel Vlas, om de afaceri apropiat de PSD, patronul firmei Tehnic Asist Botoşani.

Procurorul Cristian Man a fost şef al DNA Oradea până acum doi ani și a intrumentat dosarul fostului şef al Poliţiei Române, Liviu Popa şi al lui Ovidiu Galea, fost judecător. Man a instrumentat şi cazul lui Mircea Puşcaş, un judecător de la Curtea de apel Oradea, condamnat definitiv la 4 ani de detenţie cu executare, pentru trafic de influenţă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version