Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, miercuri, încă o acțiune disciplinară inițiată de Inspecția judiciară, condusă de Lucian Netejoru, împotriva Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al DNA, acum procuror-șef al Parchetului European.
Motivul: solicitarea a rămas fără obiect.
Inspecția Judiciară a acuzat-o pe Kovesi că „s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”.
Astfel, Kovesi ar fi vinovată. în opinia IJ, de „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în media pe 18 iunie 2017”.