Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), condusă de Lia Savonea, al cărei soț a fost avocatul Tel Drum, îi acuză pe trei lideri europeni de presiuni făcute asupra independenţei justiţiei, după ce aceștia au cerut public autorităților române să nu îi blocheze Laurei Codruța Kovesi candidatura la funcția de procuror-șef european, funcție pentru care fosta șefă a DNA este favorită.

Concret, Savonea îi ia apărarea Adinei Florea de la Secția specială, care i-a impus lui Kovesi, pe care a plasat-o sub controlul judiciar, să nu părăsească țara, să nu maiprofeseze ca procuror la Parchetul General și să nu vorbească cu mass-media.

Controlul judiciar a fost contestat la ÎCCJ de Codruţa Kovesi, iar instanța supremă l-a revocat, miercuri după-amiază.

Într-o scrisoare deschisă, Secţia pentru judecători a CSM este de părere că, ”prin declaraţiile şi prin acţiunile lor, domnii Manfred Weber, Guy Verhofstadt şi Antonio Tajiani au procedat de natură a pune presiune pe judecătorul naţional învestit cu soluţionarea cauzei, ingerinţe cu consecinţa subminării independenţei justiţiei, înfăptuită prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe”.

Judecătorii din CSM alocă acestor declarații un ”potenţial de imixtiune în procedurile cu care sunt învestiţi magistraţi din România, separat de susţinerea politică pentru numirea sa în funcţia de Procuror şef al Parchetului European”.

Reacția secției conduse de Savonea vine la scurt timp după ce Secția specială care o anchetează pe Kovesi în două dosare deschise la sesizarea fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, fugit în Serbia de 2 ani și 4 luni pentru a scăpa de arestarea preventivă într-un dosar de corupție -, a depus la CSM o cerere de apărare a sistemului judiciar.

Concret, Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție, condusă de Gheorghe “Giani” Stan și Adina Florea – care o anchetează pe Kovesi -, s-a plâns că asociația profesională a procurorilor „Iniţiativa pentru Justiţie” o acuză că a fost înființată ca organ represiv.

Cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar a fost înaintată, pentru verificări, Inspecţiei Judiciare conduse de Lucian Netejoru, pentru care ministrul Justiției, Tudorel Toader, a inițiat o Ordonanță de urgență, adoptată la sfârșitul lunii august 2018, privind prelungirea mandatului acestuia, care îi exira la 1 septembrie 2018.

Secția specială a fost înființată ca organ represiv, acuză asociația „Iniţiativa pentru Justiţie”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version