La trei ani de la tragedia din Club Colectiv, cei afectați în mod direct sau indirect încă mai așteaptă să se facă dreptate, iar vinovații să fie trași la răspundere.

Însă, la cum decurg lucrurile în România, așteptarea va fi de lungă durată și una extrem de dură.

Pentru că, deși trimiterea în judecată a celor considerați vinovați s-a făcut încă din aprilie 2016, procesul așteaptă acum să fie reluat de la zero.

Inițial au fost trei dosare separate dar, în cele din urmă, instanța a decis să le unească, astfel că vor fi judecați la pachet Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, angajații ISU care ar fi trebuit să se asigure că proprietarii clubului respectă normele legale, patronii și angajații firmei care a asigurat spectacolul pirotehnic în seara respectivă, dar și patronii clubului.

Între timp, însă, Valeriu Mihail Terceanu, unul dintre judecătorii care trebuia să se ocupe de acest proces, s-a pensionat, astfel că procesul trebuie reluat de la zero pentru ca înlocuitorul lui Terceanu să se pună la punct cu toate detaliile poveștii.

Reluarea procesului de la zero era programată începând cu 10 septembrie, însă părțile și-au dat seama, luni, că încă nu a fost desemnat un înlocuitor pentru Terceanu, astfel că reluarea procesului s-a făcut cu o nouă amânare.

Noul termen propus este 22 octombrie, spre disperarea lui Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și părintele uneia dintre victimele din teribila tragedia.

Eugen Iancu a precizat că ‘așa cum era de așteptat, justiția își urmează cursul. 3 ani de la Colectiv, 65 de morți, niciun vinovat, niciun proces pe rol’.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version