Curtea de Apel Oradea se declară îngrijorată de conţinutul înregistrărilor audio atribuite procurorilor DNA Oradea, înregistrări care au făcut publice după un an, de un avocat.

Într-un comunicat transmis miercuri, Curţii de Apel Oradea își exprimă convingerea că instituţiile abilitate vor întreprinde măsurile legale pentru apărarea independenţei şi reputaţiei judecătorilor.

”Curtea de Apel Oradea a luat act, cu îngrijorare, de conţinutul înregistrărilor audio apărute în spaţiul public în 4 ianuarie în care apar discuţii atribuite procurorilor DNA din cadrul Serviciului Teritorial Oradea şi care conţin afirmaţii referitoare la activitatea şi probitatea profesională a unor judecători din raza acestei curţi. Reamintim, în acest context, că pentru realizarea unui act de justiţie independent şi credibil se impune ca relaţiile dintre judecători şi procurori să fie guvernate de buna credinţă şi să se desfăşoare cu respectarea rolului şi statutului profesional al fiecăruia şi în limitele impuse de Codul deontologic. Curtea de Apel Oradea îşi exprimă convingerea că instituţiile abilitate vor întreprinde măsurile legale necesare pentru apărarea independenţei şi reputaţiei judecătorilor, apărarea independenţei justiţiei şi a sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată în comunicat.

Cinci procurori au fost audiați miercuri la Secția specială din cadrul Parchetului General.

Cinci procurori de la DNA Oradea, audiați la Secția specială în dosarul presupuselor abuzuri
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version