Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a prelungit marți, cu șase luni, delegarea lui Bogdan Licu în funcția de procuror general al României, după pensionarea lui Augustin Lazăr.
Delegarea survine după ce Ana Birchall a suspendat, pe vremea când era ministru interimar al Justiției, procedura de numire a procurorului general al României și a altor funcții de conducere la marile parchete, printre care și cea de adjunct al șefului Parchetului General.
Totodată, procurorii din CSM au decis ca Răzvan Horațiu Radu să fie delegat în funcția de adjunct al procurorului general.
Răzvan Horațiu Radu a fost, timp de 4 ani, agentul României la CEDO, iar timp de 7 ani el a fost agentul României la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
El a fost demis în luna mai 2018, de către premierul Viorica Dăncilă, și înlocuit cu Costin-Radu Canţăr.