Grupul civic Reset din Iași a formulat, luni, un denunț penal împotriva primarului comunei ieșene Mogoșești Siret, Damian Butnariu (PNL), care a întreținut relații sexuale în biroul de la primărie, pe bani, cu două minore ce erau traficate de proxeneți.
”Rolul unui primar este de a proteja membrii comunității care l-au ales și de a veghea ca cetățenii să fie în siguranță, mai ales când aceștia provin din categorii defavorizate, și de a fi un exemplu de moralitate, corectitudine și integritate pentru comunitate. Faptele sale și conduita sa, astfel cum reies din înseși declarațiile sale, dovedesc contrariul. În plus, faptul că un primar în funcție (la momentul respectiv, dar și în prezent) a apelat la un proxenet poate duce la supoziția că ar putea avea cunoștințe despre existența unor rețele de trafic de carne vie în zona al cărei primar este. Considerăm că menținerea dlui Butnariu în partid însemnă că PNL își asumă faptele, conduita și comportamentul inacceptabil al unui înalt funcționar și că nu a înțeles nimic din gravitatea unui fenomen deosebit de îngrijorător – traficul de persoane și proxenetismul – care trebuie combătut cât mai rapid și mai eficient”, arată Reset în comunicatul citat.