Deputatul PNL Nelu Tătaru,fost ministru al Sănătățiiîn perioada pandemiei, a fost plasat sub control judiciar, luni, de procurorii DNA Iași, pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicția de a mai profesa.

Avocata acestuia, Sandra Grădinaru, reclamă că măsura preventivă a fost dispusă nelegal, „la fel cum este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil, având în vedere că are discuţii cu alţi parlamentari şi alte persoane care au imunitate”.

Nelu Tătaru., care a pierdut imunitatea parlamentară în 14 octombrie, când plenul Camerei Deputaţilor a votat acest lucru, este urmărit penal pentru că a primit mită sume între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane, în cursul acestui an (3 aprilie – 12 iulie). 

n cauză se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. 

DNA: Nelu Tătaru a primit mită sume între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane, anul acesta
Fostul ministru PNL al Sănătății, Nelu Tătaru, anchetat de DNA Iași pentru luare de mită de la pacienți; pierde toate funcțiile din partid și din Parlament
Cutremur în PNL, după ce Nelu Tătaru a intrat pe mâna procurorilor DNA. Ciucă: „La propunerea mea, a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială”. Vosganian îi ia locul
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version