UPDATE: 6 dintre cei 7 polițiști de frontieră au fost reținuți de anchetatori, pentru 24 de ore.Față de al șaptelea polițist s-a dispus măsura cercetării în stare de libertate.
La data de 18 iulie urmează ca, după punerea în mișcare a acțiunii penale, să se dispună măsurile procesuale adecvate, precizează DGA.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu sunt audiați, miercuri, 7 polițiști de frontieră din PTF Giurgiu, în calitate de suspecți într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită.
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) au efectuat o percheziție în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, în urma căreia i-au condus la audiere pe suspecți.
“Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie-mai 2019, agenții de poliție de frontieră au săvârșit infracțiuni de luare de mită, care au constat în pretinderea și primirea unor sume de bani de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat frontiera, pe sensul de intrare în România, în legătură cu îndeplinirea / neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor atribuții de serviciu referitor la efectuarea controlului de frontieră asupra persoanelor și/sau bagajelor (marfa din autovehicule)”, precizează DGA.
În unele situații, polițiștii au pretins și primit sume de bani, pentru a nu constata contravenții/infracțiuni la regimul de frontieră săvârșite de către conducătorii auto.