Gheorghiţă Nistor, la data faptei director al Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din municipiul Iaşi, a fost trimis în judecată, luni, de procurorii anticorupție, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.


În acelaşi dosar, a fost deferită justiției Andreia Irina Sănătescu, educator la o grădiniţă din municipiul Iaşi, pentru dare de mită, precum şi Anca Ariton, la data faptei directoarea aceleiaşi grădiniţe, pentru complicitate la dare de mită.

„La data de 28 august 2023, inculpatul Gheorghiţă Nistor, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, prin intermediul inculpatei Ariton Anca, de la inculpata Sănătescu Andreia-Irina suma de 300 euro, pentru a asigura transferul fiului acesteia din urmă de la un colegiu tehnic la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”, pe care-l conducea. Suma de bani menţionată mai sus ar fi fost primită de inculpatul Gheorghiţă Nistor în timp ce se afla pe holul aceleiaşi instituţii de învăţământ”, precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version