Directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a fost plasat sub control judiciar pe o cauțiune de jumătate de milion de euro, după ce procurorii DNA l-au audiat, miercuri seară, timp de mai multe ore, după ce au făcut percheziții la sediul companiei.
Miercuri noapte, când a ieșit din sediul DNA, Mîndruțescu a declarat că este o “regretabilă neînțelegere”: “Compania Oracle nu este parte din acest dosar. Noi considerăm că este vorba – din datele care au fost puse la dispoziție – de o regretabilă neînțelegere și împreună cu avocații vom încerca să aducem în zilele următoare probele necesare pentru a încerca să rezolvăm aceast regretabilă neînțelegere”.
Sorin Mîndruțescu a transmis anterior, prin intermediul avocaților, că a răspuns tuturor solicitărilor procurorilor.
El are termen până vineri să achite cauțiunea în bani sau să depună o garanție imobiliară.
Iată precizările DNA:
„Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au efectuat, pe parcursul zilei de 7 august 2019, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
Ulterior, în urma audierii în același dosar penal, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MÎNDRUȚESCU SORIN MIHAI, director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).
De asemenea, a fost fixată o cauțiune în valoare de 500.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective.
Termenul de depunere a cauțiunii a fost fixat pentru data de 9 august 2019.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitatea menționată anterior, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat – Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice.
Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță.
Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013.
Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat”.
Denunțat înclusiv de Irina Socol de la Siveco
Potrivit unor surse judiciare, șeful Oracle România a fost denunțat la DNA inclusiv de Irina Socol de la Siveco România, condamnată în luna mai 2016 la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Două dintre firmele de la care ar fi luat mită Mîndruțescu ar fi Siveco și Novensys Corporation.
Printre contractele Oracle verificate de procurori ar fi cele privind furnizarea de echipamente hardware și programe software către Novensys Corporation, între 2010 și 2013. Oracle și Novensys ar fi colaborat pentru un contract al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), actuala CNAIR, privind sistemul informatic de emitere al rovinietei.
Sorin Mindrutescu ocupă funcţia de Director General Oracle România din februarie 2008, dar lucrează în companie încă din 2001. Anterior, el a ocupat poziţii de conducere în cadrul unor bănci din România. În ultimii ani, el a avut funcţiile de Preşedinte al Consiliului Director al Camerei Americane de Comert în România, Preşedinte al Consiliului de Administratie a CFR, iar în prezent el mai ocupă funcţia de Preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea.