Procurorul Adina Florea de la Secția specială de anchetare a magistraților a primit o copie a dosarului Tel Drum, după ce a transmis 4 adrese, ultima fiind imperativă – o ordonanță de ridicare înscrisuri, pe care procurorului de caz Alexandra Lăncrănjan nu putea să o respiugă, deoarece risca să fie acuzată de obstrucționarea justiției.  

Însă, în paralel cu trimiterea copiei dosarului, DNA l-a sesizat pe procurorul general, Augustin Lazăr, să decidă care dintre parchete dintre DNA şi Secţia de anchetă a magistraţilor este competentă să efectueze urmărirea penală.

Anunţaul a fost făcut vineri, de procurorul şef interimar al DNA,  Nistor Călin, la prezentarea bilanțului activității DNA pe anul 2018:

“Conflictul pozitiv de competenţă se constată atunci când două organe de urmărire penală, în speţă două unităţi de parchet, pretind că sunt competente pentru a soluţiona această cauză, soluţia este următoarea, este sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a stabili cărei unităţi de parchet îi revine competenţa de a efectua urmărirea penală. Fiind în această situaţie, noi am sesizat procurorul general pentru soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă survenit între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”. 

A 4-a oară! Adina Florea încearcă să preia forțat de la DNA, printr-o ordonanță de ridicare înscrisuri, dosarul lui Dragnea
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version