Eugen Bejinariu, fostul ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului din perioada 2003-2004, este unul dintre multele personaje acuzate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de abuz în serviciu, în formă continuată, infracțiune comisă în favoarea companiilor Microsoft și Fujitsu în celebrul dosar “Microsoft”.

eugen-bejinariu

Dar cum Bejinariu ocupă în acest moment funcția de deputat, procurorii DNA au nevoie de avizul Camerei Deputaților pentru a începe urmărirea penală pe numele acestuia.

Demersurile au fost începute luni, când “în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de BEJINARIU EUGEN, deputat în Parlamentul României, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, în legătură cu săvârșirea a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deținut funcția ministerială”.

Despre implicarea lui Bejinariu în dosar, procurorii susțin că “există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activități:

– a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 și nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice,

– a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat,

– a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică.

În această modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343 USD repercutat în dauna statutului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”.

Vă reamintim că luni au fost puși oficial sub urmărire penală Claudiu Florică (șef de la Fujitsu) și Silviu Hotăran și Ovidiu Artopolescu (șefi de la Microsoft România), toți acuzați de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version