DNA a cerut miercuri Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) să dea termene mai scurte în dosarele de corupție ale lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, care au primit până acum termene generoase, de câte o lună în cazul lui Dragnea și de 2 luni pentru Vâlcov.

sursă foto B1TV

DNA a cerut soluționarea cu celeritate a cererilor din aceste dosare, deși chiar procurorul a cerut în 15 aprilie – la ultimul termen al procesului, când instanța ar fi putut rămâne în pronunțare – amânarea sentinței pentru Dragnea, cu sesizarea CCR pe tema completurilor de 3 și a termenelor de prescripție.

Ca urmare, judecătorii au dat un termen și mai lung: 20 mai, chiar înainte de alegerile europarlamentare. Dacă nu va pronunța sentința în acea dată, procesul se va relua de la zero, deoarece una dintre judecătoare se pensionează la 1 iunie.

Dragnea a primit la completul de 5 judecători termene de câte o lună în dosarul “Bombonica”, deși 5 inculpați și-au recunoscut vinovăția, el fiind deja condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în primă instanță.

Vâlcov e și mai norocos: motivarea condamnării sale la 8 ani de închisoare a fost publicată de instanță – completul de 3 judecători – abia după UN an de la pronunțarea sentinței, iar acum a primit un termen generos, de două luni!

Vâlcov nici măcar nu s-a prezentat la proces, ci a trimis instanţei o cerere de amânare, motivând, cu tupeu, că are nevoie de timp pentru a-şi angaja avocat.

Completul de 5 de la ÎCCJ care va da sentința definitivă în dosarul în care Vâlcov este acuzat de spălare de bani și trafic este format din judecătorii Claudiu Andrei Rus, Ioana Bogdan, Hermina Iancu, Mirela Popescu şi Ioana Alina Ilie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version