Procurorii DNA cer ridicarea imunității unui parlamentar, pentru a putea declanșa urmărirea penală a acestuia, sub acuzațiile de trafic de influență și luare de mită în formă continuată, în valoare totală de 3,9 milioane lei, pe vremea când era ministru.
Potrivit unor surse juridice, este vorba despre deputatul Nicolae Bănicioiu (fost PSD-ist, acum în conducerea Pro România), la vremea faptelor ministru al Tineretului în Guvernul Ponta.
Procurorii îl acuză pe Bănicioiu că, în perioada 2012-2014, când era ministru al Tineretului, ar fi cerut și primit 1,29 milioane de lei de doi oameni de afaceri pentru că l-ar fi influențat pe ministrul Sănătății de atunci, Eugen Nicolăescu (PNL), să numească pe post de manageri de spitale anumite persoane agreate de respectivii afaceriști, care aveau contracte cu statul, de la aceste spitale.
Totodată, Bănicioiu ar fi primit o altă mită, de 2,6 milioane de lei, de la aceiași afaceriști, după ce a devenit ministru al Sănătății, în perioada 2014 – 2015.
Comunicatul DNA:
„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– luare de mită în formă continuată.
În perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:
– numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,
– alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”.
Nicolae Bănicioiu a fost ministru al Tineretului în Guvernul Ponta în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014 și ministru al Sănătății, în perioada 5 martie 2014 – 17 noiembrie 2015. El este acum deputat și membru în conducerea Pro România.