Cornel Gabriel Coteanu, şeful Poliţiei Eforie, este cercetat sub control judiciar – dispus de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru o perioadă de 60 de zile -, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată, şi instigare la abuz în serviciu.

În cauză, anchetatorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august, pentru infracţiuni de dare de mită, trafic de influenţă şi evaziune fiscală, precizează DNA.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada iulie-august 2019 şi iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliţiei oraşului Eforie, cu gradul de comisar şef, Cornel Gabriel Coteanu ar fi primit în mod repetat şi periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul de a permite şi de a proteja desfăşurarea unor activităţi de comerţ clandestin în Staţiunea Eforie din judeţul Constanţa.

„Ar fi vorba de tolerarea unor activităţi de comerţ clandestin/neautorizat care să se poată desfăşura fără aplicarea de sancţiuni contravenţionale şi fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele staţiunii Eforie. Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni şi joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliţiei oraşului Eforie”, spun anchetatorii.

La rândul său, arată sursa citată, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliţiei oraşului Eforie i-ar fi colectat în mod repetat de la persoanele interesate de obţinerea protecţiei pentru activităţile de comerţ clandestin. De asemenea, persoana respectivă ar fi pretins şi primit bani şi pentru presupuse informaţii despre controalele efectuate de autorităţi.

„În ziua de 10 august, Coteanu i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenţii la regimul rutier, cu sancţiunea avertismentului, măsură pe care numai instanţa de judecată o putea dispune”, precizează procurorii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version