Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a transmis un mesaj, marți, la o zi după extrădarea de către autoritățile iraliene a fostului ministru Darius Vâlcov, condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru mai multe fapte de corupție.


„Înfăptuirea justiţiei nu se poate realiza fără executarea pedepselor dispuse de instanţele judecătoreşti, sustragerea persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie de la executarea pedepselor subminând lupta împotriva corupţiei, prin diminuarea efectului disuasiv al politicii penale şi reducerea motivaţiei procurorilor care au misiunea de a investiga şi proba acest tip de infracţiuni. Direcţia Naţională Anticorupţie apreciază că această decizie a autorităţilor italiene şi determinarea dovedită a autorităţilor române constituie un prim semnal puternic pentru toţi cei care sunt tentaţi să ia în considerare sustragerea de la executarea pedepselor dispuse de instanţele române”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorul-şef Marius Voineag.

Fugarul Vâlcov a fost extrădat din Italia și încarcerat la Penitenciarul Rahova
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version