Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, trei percheziţii la instituţii publice situate pe raza judeţelor Iaşi şi Suceava, într-un dosar în care se investighează fapte care ar fi fost săvârşite începând din  martie 2020 și până în prezent.


„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada martie 2020 – 2021”, a informat DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse judiciare, descinderile au loc la Administraţia Bazinală a Apelor Prut -Bârlad, cu sediul în Iaşi, la Primăria Victoria şi Primăria Vatra Moldoviţei.

La Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad este director Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași. AEl se recomandă subordonaților ca „un animal politic care va ajunge cel puțin ministru” și le cere specialiștilor din instituție să accepte angajați care nu știu nici măcar în ce se măsoară debitul unui râu.
 
 Recorder a dezvăluit că, în majoritatea județelor din România, Partidul Național Liberal a instalat la conducerea administrațiilor bazinale și a sistemelor de gospodărire a apelor oameni fără niciun fel de pregătire în domeniu, recomandați doar de carnetul de partid.
Recent, la departamentul care se ocupă de apărarea împotriva inundațiilor a fost angajată o tânără, Simona Iancu, care a fost patru ani chelneriță la un bar din Iași. Asta, în condițiile în care ABA Prut-Bârlad are în subordine mai multe județe din Moldova, afectate periodic de inundații.
 
Simona Iancu, care susține că a terminat facultatea de Chimie, nu a reuşit să răspundă unor întrebări simple cum ar fi care este unitatea de măsură a debitului de apă, care este malul stâng sau malul drept.
 
Cum a reacționat directorul ”animal politic” pus în fața evidenței? A dat vina pe cel care a reclamat neregulile: „Domnul director care a făcut acest lucru este puţin subiectiv, pentru că a umilit-o în faţa celorlalţi colegi. Fata mi-a spus că a fost hărţuită şi umilită”.
 
„Domnul director care a făcut acest lucru (n.r. Gabi Musteaţă, care care a intervievat-o pe Simona Iancu) este puţin subiectiv, pentru că a umilit-o în faţa celorlalţi colegi. Fata mi-a spus că a fost hărţuită şi umilită”, a declarat Petru Avram, director ABA Prut – Bârlad.
 
Simona Iancu nu a reuşit să răspundă unor întrebări simple, pentru un inginer care ar trebui să salveze România de inundaţii. Tânăra nu ştie care este unitatea de măsură a debitului de apă, care mal este stângul şi care e dreptul sau după ce lege funcţionează Administraţia Naţională Apele Române.

Un inginer din instituție s-a hotărât să vorbească despre acest fenomen, convins că, mai devreme sau mai târziu, politizarea Apelor Române va fi plătită cu vieți omenești. vezi reportajul Recorder

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version