Direcția Națională Anticorupție (DNA) va redeschide dosarul privind funcţionarea fără autorizaţie ISU a Fermei Dacilor din Tohani jud. Prahova, dosar clasat în 21 martie 2023 de pocurorii Secției Militare, relatează HotNews. Decizia vine după incendiul de marți dimineață, soldat cu 7 morţi, între care trei copii, doi răniţi şi un dispărut.
Dosarul DNA ar arăta că, în ciuda numeroaselor nereguli existente în funcționarea acestei pensiuni, ISUJ Prahova a dat doar avertismente, în loc de amenzi între 5.000-10.000 de lei, așa cum prevede legea.
Fără autorizaţie de construire
Mai mult, prefectul de Prahova a declarat acum că pensiunea Ferma Dacilor funcţiona fără autorizaţie de construire, iar cei care o ridicaseră obţinuseră la finalul anului 2020 un certificat de edificare.
„Eu am plecat acum de la Primărie, la ora actuală, din analiza făcută pe documentele pe care mi le-au prezentat până în acest moment, se pare că există doar un certificat de edificare a construcţiilor eliberat în baza unui raport de expertiză. Acest certificat este dat în anul 2020, spre sfârşitul anului”, a declarat pentru News.ro marţi seară, prefectul de Prahova.
Fără autorizaţie de securitate la incendiu
ISU Prahova a spus că pensiunea nu are autorizaţie de securitate la incendiu.
ISU Prahova a făcut în 2019 control pe fond la pensiunea din Tohani Ferma Dacilor. La acel moment, reprezentanţii unităţii de cazare nu au pus la dispoziţie documente din care sa rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu.
„Pentru obiectivul vizat a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediata pe timpul controlului si au fost aplicate 6 avertismente”, informează ISU Prahova.
La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care sa rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu, a relatat ISU.
Sindicatul Național al Polițiștilor Prahova, contract cu reducere 20% la Ferma Dacilor
Sindicatul Național al Polițiștilor Prahova avea contract cu Ferma Dacilor, iar sindicaliștii mergeau acolo cu o reducere de 20%, pensiunea neavând avize de funcționare pentru circuitul turistic și nici autorizație ISU.
„Aveam contract și reducere de 20%. Este o colaborare, avem 74 de birouri pe teritoriul României, fiecare birou teritorial poate alege o colaborare în beneficiul membrilor de sindicat, cu anumite reduceri, anumite facilități pentru membrii de sindicat”, a declarat pentru Euronews România Vasile Zelca.
„Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoașterii meritelor și faptului că prietenul meu pune România în farfurie.”, mai scria Constantinescu.