Şeful Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, Dănuţ Bolohan, doi subalterni ai săi, Andreica Simona și Timofte Cristian, precum și patronul unei firme au fost reţinuți de procurorii DNA Iași, sub acuzațiile de luare de mită, respectiv dare de mită.
Cei patru sunt prezentați, joi, unui judecător al Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un alt vameș, Cristian Leonard Tîrnoveanu, a fost plasat sub control judiciar.
Anchetatorii desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Potrivit DNA, Dănuţ Bolohan, şef al Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, este reţinut pentru 5 infracţiuni de luare de mită, din care trei în formă continuată, iar Simona Andreica, funcţionar vamal, a fost complicea lui la aceste infracțiuni.
Vameșul Timofte Cristian a fost reţinut pentru dare de mită în formă continuată.
Administratorul societăţii comerciale reținut este cel care a dat mită.
Cristian Leonard Tîrnoveanu, plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, are interdicţia de a-şi exercita funcţia, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează faptul că în perioada ianuarie 2022 şi până acum, funcţionari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iaşi (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăţi comerciale care importă produse textile din Turcia.
„Prin intermediul acestor societăţi comerciale ar fi fost importate articole de vestimentaţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte tip sport şi parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăţilor comerciale respective, precum şi cu autovehicule tip cap tractor şi semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia. Prin modul de acţiune, funcţionarii vamali ar fi creat condiţiile în care administratorii societăţilor comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent. Controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor”, spun procurorii DNA.
Conform anchetatorilor, ar fi existat situaţii în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice-uri), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute, cât şi sub aspectul preţului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator).
Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti.
„Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat in vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD.
Se estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale.
„Concret, inculpatul Bolohan Dănuţ, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind şi de ajutorul inculpatei Andreica Simona, ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi cel reţinut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD. De asemenea, inculpatul ar fi pretins şi primit de la doi subalterni, inculpaţii Timofte Cristian şi Tîrnovanu Cristinel-Leonard, foloase patrimoniale constând în sume de bani şi alte produse, pentru a fi programaţi de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparţineau societăţilor comerciale cercetate în prezenta cauză”, precizează procurorii anticorupţie.